Subscribe:

marți, 22 noiembrie 2016

Când mi-am dat seama că vreau să fac ceea ce fac?

O întrebare pe care am început să mi-o pun de ceva timp și la care nu am găsit un răspuns concret. Îmi e absolut imposibil să zic clar că un anume moment a fost definitoriu pentru decizia mea de a face ceea ce fac.

Dar, înainte de a avansa cu subiectul, trebuie să-mi răspund la o altă întrebare: până la urmă vreau să fac ceea ce fac sau fac asta doar din necesitate?

luni, 25 iulie 2016

Caut investitor

Incă din 2001, de la apraiția primei părți din trilogia The Lord of the Rings, am știut că vreau să fac parte din acest fenomen. Am știut că vreau să fiu mai mult decât un fan și vroiam să iau contact cu lumea din Middle-Earth.

An după an continuam să visez și să gândesc variante despre cum aș putea să aduc o părticică mică din lumea lui Tolkein în orașul meu natal. Și, până la urmă, am făcut un plan!

joi, 16 iunie 2016

Bagă-l, bă, pe Sânmărtean!

Generale, bagă-l, bă, pe mingicarul nostru!

Se ştie deja că fiecare suporter al unei echipe de fotbal e şi antrenorul ei în acelaşi timp. Cel puţin în viziunea lui!

Ei bine, şi eu sunt unul dintre cei 18, 20 sau 30 de milioane de antrenori ai Echipei Naţionale. Numărul depinde de statistica după care te ghidezi şi dacă iei în considerare şi fraţii de peste hotare.

Deci, în calitate de antrenor al Echipei Naţionale, am câteva întrebări pentru cel care este antrenorul ei în acte. Să nu mi-o iei în nume de rău, Generale, respect tot ce ai făcut şi încă mai faci pentru echipă, dar unele lucruri nu le pot înţelege.

miercuri, 1 iunie 2016

Şi Orange îşi minte clienţii!

A putrezit şi portocala!
Acum ceva timp am scris despre cum Vodafone îşi minte clienţii. Acela a fost motivul pentru care, deşi eram abonat la ei de aproape 10 ani, am decis să mă mut pe Orange. Părea mai ok şi, oricum, majoritatea prietenilor mei erau deja pe această reţea aşa că pentru mine a reprezentat un mare avantaj din acest punct de vedere. În sfârşit aveam suficiente minute să vorbesc cu toţi cât vroiam! Din păcate, la puţin peste trei ani de la acel moment am ajuns în acelaşi punct. Şi Orange fură! Mai subtil, dar fură!

Începe Euro 2016 şi România cântă-ntruna!

Rooooomâââniiiaaaa, Rooooomâââniiiaaaa!
Am intrat în ultimele 10 zile care precedă mult aşteptatul Euro 2016! În sfârşit, un Euro pe care reprezentanta ţării noastre îl va trăi pe teren şi nu în faţa televizorului. După 8 ani de aşteptare, România a reuşit, chinuit ce-i drept, să se califice din nou la un turneu final. Despre ce şanse avem să trecem de grupe şi să se nască o nouă generaţie de aur am mai scris. Azi vorbesc despre muzică. Fotbal şi muzică! Două pasiuni de-ale mele şi de-ale multor altora care se pot intersecta şi pot trăi fericite împreună până la adânci bătrâneţi. Uitaţi-vă la Shakira şi Pique dacă nu mă credeţi!

joi, 12 mai 2016

Era să fiu PR Manager la un Internet Caffe


Ce poţi să vrei mai mult decât să lucrezi în domeniul pentru care te-ai pregătit şi pentru care ţi-ai stors creierii şi ţi-ai tocit coatele de băncile jegoase ale amfiteatrelor Universităţii? Eu am avut această ocazie chiar înainte să le finalizez!

marți, 5 ianuarie 2016

eMag mi-a furat laptopul!


În 2013, de Black Friday, mi-am cumpărat un laptop de la eMag. Un middle range, i5, bun la vremea lui care încă făcea faţă pentru ce aveam eu nevoie chiar şi în 2015. La aproximativ un an de la achiziţie, am optat pentru extra-garanţie de un an care a costat 10% din valoarea produsului. Pentru acea sumă, printre altele, în cazul în care trimit laptopul în garanţie, eMag se obligă să-mi rezolve problema în maximum 5 zile lucrătoare de la data intrării în service. Excelentă ofertă, având în vedere că perioada standard e de 15 zile lucrătoare.